Cat de important este puerperiul in consolidarea relatiei dintre mama si nou nascut?

Se numeste puerperiu sau carantina de 40 de zile dupa nastere, moment care constituie o etapa de cunoastere si readaptare la noua noastra realitate fizica si psihologica.
Trebuie sa stim ca, desi astazi conceptul este diferit, respectul pentru aceasta perioada deriva din societatile trecute in care femeile aveau grija de copii si de proaspata mama in mod comunal, in timp ce barbatii se ocupau de procurarea hranei.
Cu toate acestea, realitatea sociala in care traim astazi este foarte diferita. Traim adesea izolati sau departe de familia noastra principala, care nu poate sprijini si ajuta cu sarcinile casnice simple de care au nevoie noii parinti.
Totusi, faptul ca situatia actuala nu ne permite sa mentinem acea retea de suport nu inseamna ca nu mai avem nevoie de ea. De fapt, toate femeile postpartum au nevoie de sprijin social pentru a nu se destrama in fata ranilor fizice si emotionale derivate din nastere.
A avea grija de noi in perioada puerperiului inseamna a garanta fericirea familiei
Trebuie sa tinem cont ca trebuie sa ne recuperam si sa ne recompunem schemele sociale, biologice si psihologice. A fi „mama-bebe” este sinonim cu a trai cu cel mai absolut haos si „a innebuni putin”.
In timpul puerperiului, fiecare senzatie noua o sperie pe proaspata mamica de aici, care nu este nici mereu fericita, nici mereu gata sa-si alapteze copilul la 5 dimineata.
De aceea mama are nevoie in acest moment de sprijinul emotional al celor care o iubesc si care ii permit sa paraseasca lumea rationala a programelor, obligatiilor si deciziilor logice pentru a se cufunda in visul ei si a abandona lumea materiala pentru anumite momente.
Aceasta este una dintre senzatiile de care mamei puerperale ii lipseste cel mai mult si, fara indoiala, este sacrificiul cel mai greu de echilibrat in acest proces greu de intelegere pe ea insasi, pe copilul ei si pe ceilalti.
Pierderea identitatii in timpul puerperiului

Infruntarea noii atmosfere a identitatii noastre recente de mama-bebelus inseamna ca trebuie sa „iesim in afara” lumii pe care am cunoscut-o pana acum sau cu care am impartasit reguli pana acum.
Aceasta inseamna a trebui sa acceptam spre nedumerire ca munca, prieteniile si interesele care pana atunci ne consumau energia devin amintiri indepartate inecate de plansetele bebelusului nostru.
Toate acestea ni se intampla in interior ca un fel de doliu, din moment ce ajungem sa credem ca nu vom mai fi niciodata acele femei minunate, active, fermecatoare, inteligente si dedicate pe care ne costase atat de mult timp sa le construim.
Acest lucru se intampla pentru ca, in primul rand si pe langa destructurarea fizica si emotionala la care ne supunem, pierdem si contactul cu locurile noastre de referinta (locul de munca, domeniul nostru de studiu, zonele de agrement sau de agrement la care obisnuiam). du-te, etc).
In loc de aceasta suntem supusi unei rutine care fara a fi ea ne absoarbe, generand in acelasi timp sentimentul ca am ratat barca si nu ne vom mai intoarce niciodata in acea lume pe care o cunosteam.
In timpul carantinei si mult mai departe, am devenit oameni cu un singur rol: a fi mama-bebe. Ceva care ne face sa privim lumea cu ochii bebelusului si sa nu ne recunoastem atunci cand ne uitam in oglinda.
De fapt, acordarea sau legatura puternica cu fata noastra materna ne face sa ne simtim extrem de sensibili sau emotionati, cu un creier neclar, sentimente confuze si distorsiuni ale steagului.
In masura in care intelegem acest lucru, vom sti ca sprijinul emotional nu este un lux pentru mamele postpartum, ci mai degraba o prioritate. De aceea trebuie sa invitam oamenii cu care ne inconjuram sa inteleaga acest lucru, precum si sa ne oferim resurse emotionale care sa transforme puerperiul intr-un loc de intalnire cu sine si cu ceilalti.