Stiluri parentale

Este un stereotip ca, in terapie, toate problemele unei persoane vor fi puse pe seama parintilor. Nu este cazul. Dar zeci de ani de cercetare psihologica au sugerat ca abordarea parentala, in general, urmata de mama si/sau tatal unui individ poate influenta modul in care abordeaza relatiile, provocarile si oportunitatile.
Asta nu inseamna ca un adult nu se poate schimba, desigur, mai ales odata ce inteleg ce le poate influenta comportamentul. Si parintii care devin constienti de capcanele propriului stil si de modul in care acesta ii poate afecta copiii se pot schimba, de asemenea.
Care sunt cele patru stiluri parentale majore?
Cercetarile incepute de psihologul de dezvoltare Diana Baumrind in anii 1960 au identificat trei stiluri principale de crestere a parintilor: autoritar, indulgent si autoritar. Studiile ulterioare au adaugat un al patrulea – neglijent. Fiecare parinte nu se incadreaza perfect intr-una dintre aceste patru categorii, dar ele descriu abordarile multora.
- Un parinte autoritar incearca sa mentina un nivel ridicat de control asupra copiilor lor. Ei pot stabili si adera la un set strict de reguli si sunt mai predispusi sa sprijine si sa ia parte la pedepse corporale, cum ar fi bataia. Copiii cu parinti foarte autoritari se pot lupta din punct de vedere social si pot deveni ei insisi parinti autoritari.
- Parintii neglijenti (cunoscuti si ca neimplicati sau dezagajati) isi asuma un rol parental limitat. Este posibil sa nu petreaca la fel de mult timp ca alti parinti in conversatii, joaca sau alte activitati si s-ar putea sa nu se oboseasca sa stabileasca multe reguli ale casei. Unii copii cu parinti neglijenti pot rezista regulilor din afara casei si se pot lupta cu autocontrolul.
- Parintii indulgenti (sau permisivi) pot fi atenti si calzi, dar pot sa nu stabileasca multe reguli pentru copiii lor. Ei pot acorda prioritate sa fie prietenul copilului lor decat sa fie parinte. Cercetarile sugereaza ca copiii parintilor permisivi pot prezenta niveluri mai ridicate de creativitate, dar se pot simti, de asemenea, indreptatiti si mai interesati sa ia decat sa dea in propriile relatii.
- Parintii autorizati urmeaza ceea ce este inteles ca abordare preferata. Astfel de parinti sunt mai pragmatici si mai flexibili. Ele stabilesc limite clare, dar incurajeaza si independenta copiilor in aceste limite. Disciplina in astfel de familii poate fi mai sustinatoare decat punitiva si, pe masura ce copiii cresc, independenta lor creste. Copiii cu parinti autoritari pot avea un autocontrol si o incredere in sine mai dezvoltate.
Cum poate stilul unui parinte sa prezica relatiile viitoare ale unui copil?

Cercetari recente sugereaza ca, in unele familii, stilul unui parinte, mai ales in ceea ce priveste mentinerea controlului asupra copiilor lor, ar putea lasa copiii lor vulnerabili la abuzul emotional din partea viitorilor parteneri, angajatori si altele. Cercetatorii au descoperit ca oamenii crescuti cu un parinte care a mentinut un control psihologic strict asupra lor au devenit deosebit de vulnerabili la partenerii abuzivi emotional. Efectul parea a fi compensat, totusi, prin experimentarea caldurii emotionale din partea celuilalt parinte. Cercetarile continua sa exploreze efectul stilurilor parentale diferite in aceeasi familie si daca conteaza daca o mama sau un tata este autoritar.
Cum pot mamele si tatii sa spuna care este stilul lor parental?
Multe cercetari ale stilurilor parentale au examinat modul in care stilurile ii afecteaza pe copii pe masura ce cresc si cum ar putea fi temperate efectele negative. Dar alte studii s-au concentrat pe a ajuta parintii sa devina mai constienti de sine si sa-si schimbe stilurile pentru a dezvolta relatii mai sanatoase cu copiii lor. Unii cercetatori au dezvoltat scale analitice in care parintii indica modul in care ar raspunde la anumite scenarii cu un ochi spre a-i ajuta sa treaca, poate prin terapie, la o abordare mai moderata.
Cum pot parintii sa devina mai autoritari?
In termeni practici, majoritatea parintilor nu se considera autoritari, autoritari sau de alta natura, iar multe mame si tati sunt suficient de constienti de sine pentru a sti ca s-ar putea sa nu fie in concordanta cu copiii lor in orice moment. Expertii sugereaza ca atentia acordata unor linii directoare generale poate ajuta parintii sa dezvolte un stil mai sanatos, de exemplu, sa fie constient cald si iubitor fata de copii, sa stabileasca limite adecvate varstei, sa asculte in mod activ preocuparile copiilor, sa ceara cu blandete dar ferm sa fie tratati cu respect si „prinderea” copiilor fiind buni, asigurandu-va in acelasi timp ca stiu ca au fost vazuti si recunoscuti.

Ce este parentingul de sustinere?
Parintul care sustine descrie o abordare a parentingului cu autoritate in care mamele si tatii sunt constienti de cat de des spun nu copiilor (cum trebuie adesea, mai ales cand copiii sunt mici), astfel incat acestia sa poata cauta mai multe oportunitati de a le spune da in moduri incurajatoare. care ii ajuta pe copii sa-si dezvolte increderea si stima de sine. Cand copiilor li se spune in mare parte ceea ce nu pot face, se pot simti respinsi de un parinte, chiar si de unul bine intentionat, cu rezultate emotionale potential negative. A fi in mod constient sustinator si altruist cu copiii ii poate ajuta sa-si interiorizeze credinta in ei insisi.
Ce este parentingul prin atasament?
Atasamentul parenting, un termen inventat de medicul pediatru William Sears, descrie o abordare a parenting-ului in care mamele si tatii sunt aproape fizic si emotional de copiii lor, in special la o varsta frageda, si se caracterizeaza in practica prin perioade lungi de alaptare si co-sleeping. . Sears s-a referit la el ca „ceea ce mamele si tatii ar face instinctiv daca si-ar creste copilul pe o insula pustie”. Exista, totusi, putine dovezi ca aceasta abordare duce la rezultate psihologice mai pozitive pentru copii si multi experti resping parentingul prin atasament ca fiind inutil de solicitant pentru parinti si care ar putea crea conflicte si diviziuni intre noii parinti.
Cum pot mamele si tatii sa treaca de la parentingul prin atasament?
Parintii care se angajeaza sa creeze atasament si au timpul si temperamentul pentru a mentine abordarea pe tot parcursul copilariei timpurii se pot confrunta apoi cu provocarea de a-si intarca copiii de abordare. Acesti mame si tati ar putea avea nevoie sa practice in mod constient „parentingul detasat”, astfel incat copiii care intra in adolescenta timpurie sa poata dezvolta independenta si prietenii sanatoase, in timp ce rezista sa se simta respinsi pe masura ce copiii incep sa reziste eforturilor parintilor de a-si pastra nivelul anterior de conexiune.