Tipuri de stiluri parentale si efecte asupra copiilor
Cand vine vorba de educatie parentala, exista o mare diversitate in randul familiilor. Mijloacele culturale au un impact major asupra modului in care exista unitatea familiala si asupra modului in care sunt crescuti copiii. In ultimii cativa ani, populatia Statelor Unite ale Americii s-a machiat. Schimbarile determinate de imigratie (cu ideologii culturale, etnice si spirituale diferite), statutul socioeconomic si familiile monoparentale sunt cativa dintre factorii care determina o varietate de stiluri parentale in randul familiilor. Conform datelor Biroului de Recensamant din SUA din 2014, ¼ dintre copii locuiau in familii monoparentale, iar trei sferturi traiau in gospodarii cu doi parinti casatoriti. Aceste modele difera atunci cand sunt luate in considerare rasa si etnia. Desi copiii pot prospera in toate tipurile de medii familiale, datele sugereaza ca, in medie,
Definitia culturii se refera la un model de norme sociale, valori, limbaj si comportament impartasit de indivizi. Ca urmare, parintii sunt afectati de cultura lor. Cand vine vorba de autoreglementare, abordarile parentale variaza de la o cultura la alta in ceea ce priveste promovarea atentiei, conformitatii, satisfactiei intarziate, functiei executive si controlul efortului.
Fiecare parinte are o abordare diferita in ceea ce priveste modul de a interactiona si de a-si ghida copiii. Morala, principiile si conduita unui copil sunt stabilite in general prin aceasta legatura. Diferiti cercetatori au grupat stilurile parentale in trei, patru, cinci sau mai multe constructe psihologice. Continutul acestui articol se va concentra doar pe patru categorii de parinti: autoritar, autoritar, permisiv si neimplicat. Fiecare categorie foloseste o abordare unica a modului in care parintii isi cresc copiii. In general, fiecare parinte se va incadra intr-una dintre aceste categorii si uneori are unele caracteristici dintr-o alta categorie. Stilul parental poate fi, de asemenea, dependent de situatie.
Probleme de ingrijorare
Parenting autoritar
Parintii acestui stil tind sa aiba un mod de comunicare unidirectionala in care parintele stabileste reguli stricte pe care copilul le respecta. Exista putin sau deloc loc de negocieri din partea copilului, iar regulile nu sunt de obicei explicate. Ei se asteapta ca copiii lor sa respecte aceste standarde fara sa faca erori. Greselile duc de obicei la pedepse. Parintii autoritari sunt in mod normal mai putin ingrijitori si au asteptari mari cu flexibilitate limitata.
Copiii care cresc cu parinti autoritari vor fi, de obicei, cei mai bine comportati din camera, din cauza consecintelor comportamentului incorect. In plus, ei sunt mai capabili sa adere la instructiunile precise necesare pentru a atinge un obiectiv. In plus, acest stil parental poate duce la copiii care au niveluri mai ridicate de agresivitate, dar pot fi, de asemenea, timizi, inepti din punct de vedere social si incapabili sa ia propriile decizii.[1] Aceasta agresiune poate ramane necontrolata, deoarece au dificultati in a gestiona furia, deoarece nu au primit indrumari adecvate. Au o stima de sine slaba, ceea ce le intareste si mai mult incapacitatea de a lua decizii.[2] Regulile si pedepsele stricte ale parintilor il influenteaza adesea pe copil sa se razvrateasca impotriva figurilor de autoritate pe masura ce cresc.
Te-ar putea interesa si: 15 lucruri pe care NU ar trebui sa le spunem copiilorParenting autoritar
Acest tip de parinte dezvolta in mod normal o relatie stransa si hranitoare cu copiii lor. Ei au linii directoare clare pentru asteptarile lor si isi explica motivele asociate cu actiunile disciplinare. Metodele disciplinare sunt folosite ca o modalitate de sprijin in loc de pedeapsa. Copiii nu numai ca pot contribui la obiectivele si asteptarile, dar exista si niveluri frecvente si adecvate de comunicare intre parinte si copilul lor. In general, acest stil parental duce la cele mai sanatoase rezultate pentru copii, dar necesita multa rabdare si efort din partea ambelor parti.
Parintul autoritar are ca rezultat copiii care sunt increzatori, responsabili si capabili sa se autoregleze.[1][3] Ei isi pot gestiona emotiile negative mai eficient, ceea ce duce la rezultate sociale mai bune si la sanatate emotionala. Deoarece acesti parinti incurajeaza si independenta, copiii lor vor invata ca sunt capabili sa-si atinga singuri obiectivele. Acest lucru are ca rezultat copiii care cresc cu o stima de sine mai mare. De asemenea, acesti copii au un nivel ridicat de performanta scolara si scolara.
Parenting permisiv
Parintii permisivi tind sa fie calzi, ingrijitori si, de obicei, au asteptari minime sau deloc. Ei impun reguli limitate copiilor lor. Comunicarea ramane deschisa, dar parintii le permit copiilor sa-si dea seama singuri. Aceste niveluri scazute de asteptare au ca rezultat, de obicei, utilizari rare ale disciplinei. Acestia se comporta mai mult ca niste prieteni decat ca parinti.
Regulile limitate pot duce la copiii cu obiceiuri alimentare nesanatoase, in special in ceea ce priveste gustarile.[5] Acest lucru poate duce la riscuri crescute pentru obezitate si alte probleme de sanatate mai tarziu in viata copilului. Copilul are, de asemenea, multa libertate atunci cand isi decid ora de culcare, daca sau cand sa faca temele si timpul petrecut la ecran cu computerul si televizorul.[6] Libertatea in acest grad poate duce la alte obiceiuri negative, deoarece parintele nu ofera prea multe indrumari cu privire la moderare. In general, copiii cu parinti permisivi au de obicei o oarecare stima de sine si abilitati sociale decente. Cu toate acestea, ei pot fi impulsivi, exigenti, egoisti si lipsiti de autoreglare.[7][8]
Te-ar putea interesa si: Efectul Pygmalion: asteptarile adultilor pot conditiona comportamentul copiilorParinte neimplicat
Copiilor li se ofera multa libertate, deoarece acest tip de parinte ramane in mod normal in afara drumului. Ei indeplinesc nevoile de baza ale copilului ramanand in general detasati de viata copilului lor. Un parinte neimplicat nu utilizeaza un anumit stil de disciplinare si are o cantitate limitata de comunicare cu copilul lor. Ei tind sa ofere o cantitate scazuta de ingrijire in timp ce au putine asteptari sau deloc de la copiii lor.
Copiii parintilor neimplicati sunt de obicei rezistenti si pot fi chiar mai autosuficienti decat copiii cu alte tipuri de educatie. Cu toate acestea, aceste abilitati sunt dezvoltate din necesitate. In plus, ar putea avea dificultati in a-si controla emotiile, strategii de coping mai putin eficiente, pot avea provocari academice si dificultati in mentinerea sau intretinerea relatiilor sociale.[9][10]
Semnificatie clinica
Caracteristicile stilului de crestere al unui parinte pot continua sa fie predominante in comportamentele si actiunile copilului pe masura ce imbatranesc. Pe masura ce copilul creste, el poate fi afectat de alti factori care ii modeleaza si mai mult comportamentul sau, eventual, o schimba in intregime (adica, terapie, cultura, loc de munca si cercul social). In ceea ce priveste rezultatele sanatatii, este important sa se identifice care domenii de ingrijorare sunt legate de stilul de crestere al parintilor unui pacient (adica, obiceiul de a gusta gustari nemonitorizate) si sa se abordeze problemele la acel nivel. Aceste probleme devin relativ mai importante atunci cand vine vorba de interventia comportamentala/psihologica.
A deveni competent din punct de vedere cultural ori de cate ori este posibil este un mare avantaj pentru furnizorii care au grija de pacientii pediatrici. Intelegerea fondului familial, modul in care sunt stabilite regulile si stilurile de disciplina va permite clinicianului sa inteleaga dinamica unitatii familiale. Odata ce furnizorul este familiarizat cu tehnicile de crestere parentala, identificarea, gestionarea sau trimiterea familiilor va fi o sarcina mai usoara.