De multe ori vorbim despre abuzul fizic si emotional asupra copiilor si consecintele grave ale acestuia, dar astazi ne dorim sa abordam o alta forma de violenta care are loc in sens invers.
Se poate intampla ca un fiu sa-si maltrateze parintii, in special mama. Acestia sunt copiii care, de mici, isi insulta parintii, ii controleaza cu pretentiile lor, fara a fi atenti la reguli sau limite. Cand cresc, cele mai grave cazuri pot duce la agresiune fizica.
Am cunoscut cateva cazuri de preadolescenti care au urmat acest comportament, iar impresia a fost ca fiecare avea probleme de alta origine, unele familiale si contextuale si altele genetice si/sau psihologice.
Unii experti impartasesc teoria potrivit careia copiii care isi maltrateaza parintii o fac ca urmare a deficientelor educationale, dar se pare ca factorii educationali nu explica toate cazurile. Sa vedem de ce un copil violent cu parintii lui este caracterizat pentru a-i intelege mai bine:
- Insensibilitate emotionala ridicata. Elementul esential al „sindromului imparatului” este absenta constiintei. Sunt copii care din punct de vedere genetic au dificultati mai mari in a percepe emotiile si a face distinctii morale sau etice.
- Ei nu au un sentiment de legatura morala sau emotionala, nici cu parintii lor, nici cu alte persoane sau institutii. In aceste caracteristici sunt implicate de obicei tulburari psihologice.
- Ei nu raspund la instructiunile educationale si nu invata din greseli.
- Concentrare mare pe obiectivele centrate pe sine, isi cauta propriul beneficiu fara a raspunde nevoilor sau solicitarilor celorlalti.
- Empatie scazuta si dificultati de a dezvolta sentimente de vinovatie.
- Lipsa de atasament fata de parinti si adulti.
- Comportamente obisnuite de sfidare, minciuni si chiar acte crude fata de frati si prieteni.
Motive posibile pentru care un copil isi maltrateaza parintii
Pana nu demult, singurii responsabili de acest fenomen de violenta in familie erau parintii, dar acum expertii indica cauzele familiale si sociale, alte cauze genetice care ajuta la dezvoltarea acestui sindrom.
Lipsa afectivitatii se numara, de obicei, printre principalele cauze ale „sindromului imparatului”: apare atunci cand exista o abandonare a functiilor familiei, supraprotectie si suprasolicitare simultana, obiceiuri familiale determinate de lipsa timpului, absenta autoritatii, permisivitatea si, mai presus de toate, lipsa elementelor afective.
Exista insa specialisti care atrag atentia ca aceste aspecte familiale sau de mediu nu sunt suficiente pentru a explica acest fenomen. Violenta are nevoie de o alta cauza sa iasa la suprafata si, de obicei, o face in adolescenta, ca urmare a deteriorarii personale, a lipsei de educatie emotionala care devine din ce in ce mai importanta.
Acesti copii sunt incapabili sa dezvolte emotii precum empatia, iubirea sau compasiunea, ceea ce se traduce prin dificultate in a-si arata regretul pentru actiunile rele (in realitate, nu stiu ca fac o actiune proasta). Si aici vorbim deja despre cauze biologice. Nu este vorba despre copiii care la un moment dat si-au pierdut capacitatea de a fi empatici, ci mai degraba nu au avut niciodata aceasta capacitate.
Pe de alta parte, anumite cauze sociologice ar putea fi luate in considerare, intr-un mediu in care sentimentul de vinovatie este discreditat si consumerismul, gratificarea imediata si hedonismul sunt incurajate (sa luam, de exemplu, game-show-uri si reality- show-uri de televiziune in care factori precum intrucat efortul, inteligenta sau empatia sunt valabile pentru a reusi).
Ce putem face pentru a preveni violenta copiilor nostri?
Vedem ca nu toti factorii sunt controlabili si uneori exista cauze biologice asociate cu anumite tulburari psihologice care determina un copil sa-si maltrateze parintii.
Dar daca exista ceva in puterea noastra pentru a evita maltratarea copiilor (si merg mai departe, pentru a evita maltratarea semenilor lor, pentru a exclude violenta ca mod de a ne raporta la mediu), am evidentia urmatoarele puncte:
- Nu fi violent cu ei . A nu ne lovi copiii sau a le aplica vreo forma de abuz este esential pentru ca acestia sa nu vada abuzul ca pe un mod obisnuit de relationare. Una dintre consecintele biciuirii este normalizarea violentei.
- Sa-i educam despre emotii. Sa ne amintim ca educatia emotionala este printre bazele pentru ca copiii de astazi sa fie adulti capabili si fericiti. Scaderea violentei si a altruismului sunt legate de invatarea emotionala. Si pentru aceasta este esential sa-l inveti pe copil sa-si gestioneze emotiile.
- In raport cu punctul anterior, este important sa le impartasim sentimente si preocupari, sa comunici intens, sa cauti interese comune…
- Sa le explicam motivele morale si practice ale actiunii lor proaste. Oricat de mici sunt, chiar si atunci cand credem ca nu ne vor intelege, este important sa vorbim cu ei din nou si din nou despre aceste probleme.
- Sa-i invatam autocontrolul, capacitatea de efort, nevoia de a invata greseli, instrumente de canalizare a conflictelor…
- Trebuie sa fim clari in valorile si regulile, explicate, pentru ca acestia sa nu se simta dezorientati sau nesiguri si sa aiba puncte de referinta clare, respectandu-si totodata modul de a face in limitele celor convenite. Trebuie sa vorbiti cu ei pentru a le explica care sunt atributiile sau rolul lor in treburile casnice, pentru ca si ei sunt importanti in aceasta.
- Sa imbunatatim stima de sine a copiilor, pentru ca a avea o evaluare pozitiva a sinelui ii va ajuta sa faca fata vietii si dificultatilor intr-un mod hotarat si pozitiv.
- Pentru a indeplini toate punctele anterioare trebuie sa dedicam timp copiilor nostri .
Violenta, fizica sau psihologica, a copiilor si adolescentilor fata de parintii lor are o incidenta tot mai mare atat in familiile traditionale, cat si in familiile monoparentale (si mai mare). Si ceea ce stim poate fi doar varful aisbergului, pentru ca multi parinti nu raporteaza aceste fapte.
