Hiperactivitatea cu deficit de atentie la copil (ADHD) este termenul recent incetatenit in literatura de specialitate pentru a defini o tulburare specifica de dezvoltare atat a copiilor, cat si a adultilor, compusa din deficite de sustinere a atentiei, controlul impulsului si reglarea nivelului de activitate la cerintele situationale.
Ce anume influenteaza ADHD si cum? Ce este gresit in comportamentul parintelui in relatia cu copilul “problemai si ce strategii trebuie aplicate pentru a imbunatati aceste obisnuinte parentale si, implicit, relatia parinte-copil reactiv? Cum pot gestiona parintii momentele tensionate create atunci cand cerintele de adult intra in conflict cu nevoile si asteptarile copilului, neexprimate corect si transpuse inerent in comportamente problematice? Trairile copilului sunt net amplificate de mediul extern.
Undeva pe drumul parcurs intre lumea interioara si tot ce se intampla in afara, legatura cu sine se disipa, acest fapt afectand echilibrul copilului, obligandu-l la nivel inconstient sa declanseze actiuni de aparare: se apara pe sine de sine, se apara pe sine de agresiunile exterioare venite sub forma nemultumirii adultului, a judecatii morale emise de acesta, a reprosurilor, a lipsei de afectiune sau a afectiunii gresit impartasite.
Empatizand cu copilul hiperactiv, putem deduce cauzele comportamentului sau nestavilit. Hiperkinetismul poate fi determinat de nelinistea si agitatia interioara, de lipsa controlului emotiilor, de fuga sa de lumea interioara si de conflictele create in ea. Comportamentul antisocial poate fi o reflexie a neimpacarii cu sine, o modalitate constransa de imprejurari de a cere ajutor, de a capta atentia si intelegerea adultului. Deficitul de atentie poate exprima o carenta afectiva majora, un conflict interior nerezolvat, o preocupare blocata la nivel emotional, un efect al abuzului psihic sau al maltratarii.
Acesti copii au personalitati puternice (si cei timizi), sunt patimasi si incapatanati, traiesc emotii intense, nefiind insa capabili sa-si controleze tumultul acestor emotii, pozitive sau negative.
Rational, dar si ca traire launtrica, ei se simt oameni mari, cu gandire sau viziune proprie asupra vietii, independenta de cea a adultilor, iar tratamentul “clasici aplicat de acestia din urma ii face sa se simta neintelesi, abuzati, incorsetati.
Educatia acestor copii trebuie sa se faca pe principii echitabile, in spirit de respect, de angajare “democraticai in cerinte si raspuns la cerinte si, nu in ultimul rand, sa se axeze pe indrumare emotionala, pe comunicare. Parintii nu stiu cum sa reactioneze si ce comportament sa adopte in ceea ce priveste copilul hiperactiv.
De regula, experimenteaza intreaga gama de comportamente dezirabile sau indezirabile. Nimic nu pare sa functioneze si asta deoarece trecerea de la un comportament corect la altul incorect si invers nu face decat sa accentueze conflictul intern al copilului si sa genereze agravarea problemelor sale. Solutia ar fi sa se insiste pe o atitudine pozitiva constanta, cu rabdare si intelegere, fara a avea in fata scopul explicit, motivator al acesteia: “Ma port astfel cu copilul meu pentru ca poate doar asa voi vedea rezultate, daca se poate, imediate si de durata; pana la urma o sa iasa ceva bun din el, daca nu, tot chinul meu ca parinte a fost in zadari. Motivatia trebuie sa vina de la un nivel mult mai profund: dragostea neconditionata, capacitatea de a te pune in pielea copilului, de a-i intelege reactivitatea.
Educatia emotionala a parintelui este prioritara. Aceasta educatie poate veni sub forma lecturarii unor materiale de specialitate, carti, articole, a consilierii de specialitate, a participarii la work-shop-uri etc. Astfel, parintii vor invata ce principii sa aplice in educatia copiilor lor, hiperactivi sau nu. Controlul emotiilor inseamna si controlul activitatii chimice a creierului, deci o reechilibare la nivelul atentiei, al motricitatii sau al impulsivitatii. La nivel de chimie neuronala, secretia hormonilor raspunzatori de hiperactivitate, de agresivitate sau impulsivitate este un indice cauzal care nu poate fi ignorat, cel putin atunci cand adoptam, din perspectiva parintelui sau a invatatorului, o atitudine sau alta, mai mult sau mai putin constructiva in relatia cu copilul.
Absenta tatalui din viata copilului
Lipsa tatalui pare sa influenteze negativ simptomatologia hiperactiva. Ar fi fost interesant sa aflam ce gandesc si cum percep copiii absenta tatalui, mai ales la aceasta varsta, cand se simte nevoia modelului patern. Studiile arata ca tatii isi petrec foarte putin timp cu copiii lor. Vin acasa obositi sau prea preocupati de evenimentele de peste zi, asa incat nu mai considera necesara interactiunea cu copilul – lasa aceasta responsabilitate in grija mamei. In special tatii copiilor hiperactivi sau opozitionali care au o ocupatie ce necesita efort intelectual par sa ocoleasca dialogul direct, legatura afectiva directa.
In linii mari, in situatiile in care copilul a incalcat linia acceptului parental, parintii sunt sfatuiti sa adopte acel comportament dezirabil menit sa atenueze tensiunea sau efectul actiunilor nedorite ale copilului sau sa le preintampine.
-jurnalul experientelor pozitive de peste zi;
Aminteam de talentele nebanuite ale copilului hiperactiv. Se poate spune cu siguranta ca traiul langa copilul hiperactiv poate fi fascinant, deopotriva frumos daca renuntam la educatia conservatoare si conventionala si abordam in relatia cu el o atitudine nonconformista, creativa, bazata pe principiile inteligentei emotionale (empatie, altruism, intuitie, intelegere, creativitate, compasiune, reglaj emotional, intarire pozitiva, critica constructiva, comunicare etc.). Copilul tau are calitati emotionale si sociale deosebite, chiar daca acum arata contrariul.
Poate deveni un talentat pictor sau un IT-ist de exceptie, un cantaret de renume sau un lider spiritual, un scriitor talentat, un medic chirurg renumit, un inventator, un deschizator de drumuri, un lider necontestat in tot ceea ce-si va propune sa faca incepand cu anii maturitatii. Trebuie doar sa-i acordam sansa sa se impace cu sine si cu lumea, sa recapete echilibrul emotional si afectiv, sa se regaseasca in sine si prin sine. Sugestia mea – sa inversam rolurile si sa invatam noi de la acesti copii.