Copilul meu hiperactiv

Se razbuna pe pisoiul, catelul, sora, fratele, bunica, bunicul la cea mai mica apostrofare? Ai obosit? Capitulezi? Nu inca? Nici nu trebuie! Copilul tau hiperactiv are talente neobisnuite care tind sa iasa la iveala. Lupta sa cu sine si cu tine este dificila pentru amandoi deopotriva, dar va izbandi, calauzit de rabdarea, talentul educativ, intelegerea si iubirea ta!

ABC-ul hiperactivitatii
Hiperactivitatea cu deficit de atentie la copil (ADHD) este termenul recent incetatenit in literatura de specialitate pentru a defini o tulburare specifica de dezvoltare atat a copiilor, cat si a adultilor, compusa din deficite de sustinere a atentiei, controlul impulsului si reglarea nivelului de activitate la cerintele situationale.

Majoritatea parintilor acestor copii se simt singuri, crezand ca problemele pe care ei si copiii lor le traiesc sunt unice. In special, mamele cu copii hiperactivi se simt instrainate de alti parinti, dezvoltand sentimente de neincredere in propriile aptitudini parentale si pierzandu-si speranta in privinta posibilitatilor de ameliorare a situatiei. Acesti copii, din pricina inerentei lor mobilitati, excitabilitati, exuberante, lipse de rabdare si de atentie, pot transforma cea mai obisnuita familie sau clasa de scoala intr-o situatie-problema. In aceeasi ordine de idei, mediul de familie este unul dintre factorii care determina majoritatea raporturilor pe care copilul le va stabili cu lumea exterioara, lumea in care trebuie sa se integreze pentru a nu-si petrece copilaria la periferia grupului.

Astfel, un copil care creste alaturi de parinti anxiosi va fi la fel cand se va afla fata in fata cu noutatea. Tot astfel, un copil provenit din parinti neglijenti va fi lipsit de sustinerea si organizarea de care are nevoie pentru a se simti in siguranta. Nerabdarea parintelui, impulsivitatea, neintelegerea, rigiditatea, supraprotectia, agresivitatea verbala sau/si fizica etc. sunt cutume de comportament parental care pot influenta negativ simptomatologia copilului diagnosticat cu ADHD. In majoritatea tarilor europene, copiii cu ADHD sunt inclusi in programe speciale de asistenta medicala, psihologica si psihopedagogica. Acestea vizeaza pregatirea lor si a persoanelor care se ocupa de educatia lor (parinti, pediatri, educatori, profesori etc.) pentru a face fata cu succes problemelor cu care se confrunta.

Ce anume influenteaza ADHD si cum? Ce este gresit in comportamentul parintelui in relatia cu copilul “problemai si ce strategii trebuie aplicate pentru a imbunatati aceste obisnuinte parentale si, implicit, relatia parinte-copil reactiv? Cum pot gestiona parintii momentele tensionate create atunci cand cerintele de adult intra in conflict cu nevoile si asteptarile copilului, neexprimate corect si transpuse inerent in comportamente problematice? Trairile copilului sunt net amplificate de mediul extern.

Undeva pe drumul parcurs intre lumea interioara si tot ce se intampla in afara, legatura cu sine se disipa, acest fapt afectand echilibrul copilului, obligandu-l la nivel inconstient sa declanseze actiuni de aparare: se apara pe sine de sine, se apara pe sine de agresiunile exterioare venite sub forma nemultumirii adultului, a judecatii morale emise de acesta, a reprosurilor, a lipsei de afectiune sau a afectiunii gresit impartasite.

Copilul tau cu personalitate
Empatizand cu copilul hiperactiv, putem deduce cauzele comportamentului sau nestavilit. Hiperkinetismul poate fi determinat de nelinistea si agitatia interioara, de lipsa controlului emotiilor, de fuga sa de lumea interioara si de conflictele create in ea. Comportamentul antisocial poate fi o reflexie a neimpacarii cu sine, o modalitate constransa de imprejurari de a cere ajutor, de a capta atentia si intelegerea adultului. Deficitul de atentie poate exprima o carenta afectiva majora, un conflict interior nerezolvat, o preocupare blocata la nivel emotional, un efect al abuzului psihic sau al maltratarii.

Acesti copii au personalitati puternice (si cei timizi), sunt patimasi si incapatanati, traiesc emotii intense, nefiind insa capabili sa-si controleze tumultul acestor emotii, pozitive sau negative.
Rational, dar si ca traire launtrica, ei se simt oameni mari, cu gandire sau viziune proprie asupra vietii, independenta de cea a adultilor, iar tratamentul “clasici aplicat de acestia din urma ii face sa se simta neintelesi, abuzati, incorsetati.

Are nevoie de atentie
Educatia acestor copii trebuie sa se faca pe principii echitabile, in spirit de respect, de angajare “democraticai in cerinte si raspuns la cerinte si, nu in ultimul rand, sa se axeze pe indrumare emotionala, pe comunicare. Parintii nu stiu cum sa reactioneze si ce comportament sa adopte in ceea ce priveste copilul hiperactiv.
De regula, experimenteaza intreaga gama de comportamente dezirabile sau indezirabile. Nimic nu pare sa functioneze si asta deoarece trecerea de la un comportament corect la altul incorect si invers nu face decat sa accentueze conflictul intern al copilului si sa genereze agravarea problemelor sale. Solutia ar fi sa se insiste pe o atitudine pozitiva constanta, cu rabdare si intelegere, fara a avea in fata scopul explicit, motivator al acesteia: “Ma port astfel cu copilul meu pentru ca poate doar asa voi vedea rezultate, daca se poate, imediate si de durata; pana la urma o sa iasa ceva bun din el, daca nu, tot chinul meu ca parinte a fost in zadari. Motivatia trebuie sa vina de la un nivel mult mai profund: dragostea neconditionata, capacitatea de a te pune in pielea copilului, de a-i intelege reactivitatea.

Fii bland!
Educatia emotionala a parintelui este prioritara. Aceasta educatie poate veni sub forma lecturarii unor materiale de specialitate, carti, articole, a consilierii de specialitate, a participarii la work-shop-uri etc. Astfel, parintii vor invata ce principii sa aplice in educatia copiilor lor, hiperactivi sau nu. Controlul emotiilor inseamna si controlul activitatii chimice a creierului, deci o reechilibare la nivelul atentiei, al motricitatii sau al impulsivitatii. La nivel de chimie neuronala, secretia hormonilor raspunzatori de hiperactivitate, de agresivitate sau impulsivitate este un indice cauzal care nu poate fi ignorat, cel putin atunci cand adoptam, din perspectiva parintelui sau a invatatorului, o atitudine sau alta, mai mult sau mai putin constructiva in relatia cu copilul.

In conditiile date, solutia la indemana sunt medicamentele prescrise de psihiatri, insa ar fi bine sa cautam si sa impartasim cu parintii solutii alternative care sa contracareze aceste disfunctii ale substantelor neurotransmitatoare. Este indicata si practicarea unui sport care sa echilibreze energia copilului hiperactiv, cum ar fi AIKIDO, un sport defensiv de arte martiale destinat trupului, dar si mintii, care are ca baza identificarea energiei interne, canalizarea ei catre controlul motricitatii, focalizarea energiei, transformarea sau sublimarea ei.

Absenta tatalui din viata copilului
Lipsa tatalui pare sa influenteze negativ simptomatologia hiperactiva. Ar fi fost interesant sa aflam ce gandesc si cum percep copiii absenta tatalui, mai ales la aceasta varsta, cand se simte nevoia modelului patern. Studiile arata ca tatii isi petrec foarte putin timp cu copiii lor. Vin acasa obositi sau prea preocupati de evenimentele de peste zi, asa incat nu mai considera necesara interactiunea cu copilul – lasa aceasta responsabilitate in grija mamei. In special tatii copiilor hiperactivi sau opozitionali care au o ocupatie ce necesita efort intelectual par sa ocoleasca dialogul direct, legatura afectiva directa.

Cauza acestei atitudini ar putea fi faptul ca nu se pot obisnui cu ideea comportamentului dificil al copilului, pentru ca asta ar presupune recunoasterea unei probleme cu care nu doresc sa se confrunte, cel putin pana in perioada preadolescentei sau a adolescentei. Pentru acesti tati, ori copilul nu are nicio problema, ori asteptarile le sunt atat de mari, incat le este rusine cu copiii lor, rusine constientizata sau nu, si in acest caz aleg varianta noninteractiunii. In conditiile date, copilul simte lipsa tatalui, este frustrat, considera ca nu este iubit sau ca nu merita sa fie iubit si de aici un lant intreg de reactii, cele mai multe de furie.

Cum sa te comporti
In linii mari, in situatiile in care copilul a incalcat linia acceptului parental, parintii sunt sfatuiti sa adopte acel comportament dezirabil menit sa atenueze tensiunea sau efectul actiunilor nedorite ale copilului sau sa le preintampine.

Ca atare, este bine:

-sa aratam copilului ce apreciem la el sau sa-l laudam daca credem ca a facut ceva bine; sa notam seara ce a mers bine peste zi:
-jurnalul experientelor pozitive de peste zi;

-sa vorbim cu el despre experientele pozitive din cursul zilei;

-sa luam parte la jocul copilului;

-el decide cand si cum se joaca;

-in timpul jocului nu este indicat sa-i spunem ce sa faca;

-sa laudam copilul ocazional;

-sa formulam o cerinta numai daca suntem dispusi sa o impunem;

-sa avem grija ca, atunci cand o formulam, copilul sa fie atent;

-cerinta trebuie sa sune clar si nu ca o rugaminte;

-sa verificam intotdeauna indeplinirea acesteia;

-sa laudam copilul daca respecta regulile si cerintele;

-sa aplicam consecintele firesti cand nu respecta cerintele/regulile;

-sa-i dam copilului sansa sa se exprime in ceea ce priveste incalcarea unor reguli, de asemenea, si atunci cand comportamentul problematic persista sa nu purtam discutii indelungate cu copilul;

-sa dedicam in fiecare zi un anumit timp copilului;

-sa-i spunem cand dorim sa facem ceva fara sa ne deranjeze;

-sa stabilim impreuna cu el ce ar putea face in acest timp;

-sa laudam copilul daca in situatii critice nu reactioneaza cu accese de furie;

-sa-l ducem intr-un loc in care se poate linisti;

-sa ne gandim cum sa ne impartim afectiunea intre copii;

-sa vorbim cu copiii despre certurile lor si despre cauzele acestora;

-sa acordam copilului “problemai mai multa atentie pozitiva;

-sa discutam cu ambii copii regulile de rezolvare a conflictelor;

-sa incurajam copiii sa dezvolte solutii alternative (“ce-ai mai fi putut face in situatia asta?i); sa nu evaluam imediat alternativa ca fiind buna sau rea, ci sa lasam copilul sa aprecieze singur (“ce s-ar fi intamplat daca…?i).

Calitati emotionale si sociale deosebite
Aminteam de talentele nebanuite ale copilului hiperactiv. Se poate spune cu siguranta ca traiul langa copilul hiperactiv poate fi fascinant, deopotriva frumos daca renuntam la educatia conservatoare si conventionala si abordam in relatia cu el o atitudine nonconformista, creativa, bazata pe principiile inteligentei emotionale (empatie, altruism, intuitie, intelegere, creativitate, compasiune, reglaj emotional, intarire pozitiva, critica constructiva, comunicare etc.). Copilul tau are calitati emotionale si sociale deosebite, chiar daca acum arata contrariul.

Chiar si in cel mai timid si stangaci copil hiperactiv se ascunde un lider. Hipersensibilitatea sa, senzitivismul sau vor fi pavaze ale existentei sale viitoare, baza preocuparilor viitoare.

Poate deveni un talentat pictor sau un IT-ist de exceptie, un cantaret de renume sau un lider spiritual, un scriitor talentat, un medic chirurg renumit, un inventator, un deschizator de drumuri, un lider necontestat in tot ceea ce-si va propune sa faca incepand cu anii maturitatii. Trebuie doar sa-i acordam sansa sa se impace cu sine si cu lumea, sa recapete echilibrul emotional si afectiv, sa se regaseasca in sine si prin sine. Sugestia mea – sa inversam rolurile si sa invatam noi de la acesti copii.